Cum îţi poţi schimba ziua pozitiv şi conştient

April 20, 2018by dana2
cum-iti-poti-schimba-ziua-pozitiv-si-constient-1280x1280.jpg

Ai puterea de a decide şi de a schimba. Ai şansa să acţionezi cu fiecare zi nouă pe care o începi. Tu decizi cum să îţi schimbi ziua pozitiv şi conştient.

Îmi încep ziua cu mulţumesc. Mulțumesc Universului pentru tot ce am și pentru tot ce îmi va oferi. Am acest “mic ritual” daca putem să-l numim așa, de când mă știu, înainte de a citi orice carte despre recunoștință, înainte de a finaliza cursul de mindfulness coach, incă din copilărie. Nu-mi aduc aminte să-mi fi spus cineva să fac asta în fiecare zi înainte să cobor din pat. Așa mi s-a părut firesc și așa mi se pare și acum.

Viața este un dar pe care-l primim. Fiecare zi este un dar special cu noi oportunități de a ne descoperi și de a reîntoarce în Univers tot ce e bun.

Recunoștința zilnică aduce în interiorul nostru vibrații puternic pozitive şi scoate la suprafaţă emoţii pozitive.

Studiile demonstrează că există o legătură între practicarea recunoştinţei şi starea noastră de bine.

În mindfulness există tehnica recunoştinţei, o tehnică care aduce multe beneficii şi care antrenează mintea să se concentreze pe lucrurile pe care le avem, pe acţiunile care ne fac plăcere şi ne împlinesc, pe tot ce avem minunat în viaţa noastră.

Poţi ţine un jurnal al recunoştinţei, o agenda în care să notezi, fie electronic în agenda telefonului, calculatorului, fie în scris – de mână. Indiferent de varianta pe care o alegi, rezultatul nu va fi impactat.

Eu prefer să scriu în agendă de mână, uneori mai şi desenez flori, inimi, feţe zâmbitoare. O să revin într-un alt articol despre importanţa jurnalului de RECUNOŞTINŢĂ dar pentru început poţi începe ziua cu MULŢUMESC.

Te îndemn să îţi începi ziua cu un simplu MULŢUMESC. Primul gând, prima acţiune pe care să o faci când deschizi ochii dimineaţa să fie MULŢUMESC spus cu dragoste şi recunoştinţă.

dana

Ne gasiti si pe social media :