Blog

August 10, 2018
stop-o-metoda-mindfulness.jpg

Săptămâna trecută la una dintre sesiunile de coaching am atins un subiect important pentru majoritatea dintre noi. Nu există nicio îndoială că în ultima perioadă există un interes pentru a găsi metode de a ne păstra atenţia pe tot parcursul zilei. Cuvântul “mindfulness” a devenit tot mai prezent în discuţiile, activităţile noastre şi în căutările Google. Mă bucură această dorinţă magică!

Provocarea pe care clienta mea mi-a povestit-o săptămâna trecută a fost următoarea: “sunt consecventă cu practica de dimineaţă, dar apoi pierd contactul cu starea de prezentă pe parcursul zilei“.

Există mai multe metode care te ajută să rămâi ancorat în prezent în timp ce îţi realizezi obiectivele zilei. O metodă mindfulness pe care o folosesc zilnic este metoda “STOP”.

La începutul anului, am fost implicată într-un proiect ce viza meditaţii scurte pe care să le integrăm pe parcursul zilei astfel încât să rămânem conectaţi la momentul ACUM. În cadrul sesiunilor la care am participat, ne-a fost prezentată şi această metodă. De atunci, am început să o aplic zilnic, atunci când simt că intru pe “pilot automat”.

Metoda STOP este o mini meditaţie care te îndrumă să te concentrezi asupra respirației, a senzațiilor tale, asupra corpului și a experienței momentului prezent.

Este o modalitate de “verificare” cu tine însuşi. Este utilă atunci când ai de-a face cu un moment stresant sau dificil. Se întrerupe ciclul de gândire și emoţie.

1. S de la STOP
Opreşte tot ce faci! Acordă atenţie la tot ce se întâmplă în jurul tău.

2. T este pentru a “trimite aer” în corpul tău
Inspiră adânc astfel încât să trimiţi o cantitate generoasă de aer în plămâni. Respiră adânc. Reglează senzațiile de respirație. Acordă atenţie şi concentrează-te asupra senzațiilor de respirație chiar acum în acest moment. Scopul este de a fi pe deplin prezent cu călătoria completă a respirației în și din corp.

3. O este pentru “observaţie
Observă-ţi corpul și emoțiile. Ce senzații simți în cap, umeri, braţe şi picioare?
Simte ceea ce este prezent în corp. Apoi, lărgeşte concentrarea în mediul înconjurător. Ce vezi, miroşi, auzi, simți?

4. P este pentru “prezenţă
Acum eşti în momentul prezent, eşti conştient. Continuă ceea ce făceai înainte cu blâdeţe şi cu intenţia de a integra conştientizarea momentului prezent.

La seminariile de mindfulness, exersăm această metodă împreună. Rezultate pozitive se obţin şi în rândul copiilor atunci când pierd conectarea cu momentul prezent.

Metoda STOP este un instrument puternic pentru a te calma într-o situaţie stresantă, aducând calm şi claritate.

Îţi propun, ACUM, înainte de a închide articolul prezent, să aplici cu deschidere şi blândeţe metoda mindfulness STOP. Poţi 🙂

Pentru întrebări suplimentare şi programări sesiuni individuale, contactează-mă.

Credit foto: Arhiva personală

July 24, 2018
5-activitati-mindful-pe-care-le-poti-face-dimineata.jpg

Modul în care ȋţi petreci dimineaţa poate avea un impact asupra ȋntregii zile. Dimineața poţi face activităţi mindful pe care să le integrezi ȋn rutina zilnică pentru a fi conectat cu tot ce se ȋntâmplă ȋn jurul tău.

Îţi propun să aduci cu tine curiozitatea şi dorinţa de schimbare…permite-ţi experienţe noi, diferite. Te ȋndemn să laşi judecăţile deoparte şi să ȋncerci aceste activităţi mindful ȋn săptămâna viitoare sau chiar de mâine dimineaţă.

1. Sărbătoreşte că eşti ȋn viaţă. Primul lucru pe care ȋl fac când deschid ochii dimineaţa este acela de a spune „Mulţumesc”. Eşti norocosul care s-a trezit şi are ȋn faţa lui o nouă zi ȋn care poate face ceea ce ȋşi doreşte pentru el şi pentru cei din jurul său. Mulţumeşte sincer Universului pentru o nouă zi.

2. Acordă atenţie sunetelor. Avem opţiunea de a ne seta alarma la ceas/telefon aşa cum ne dorim. Poţi alege o alarmă cu tonuri blânde, muzică liniştitoare, poate sunete de clopot, muzică zen sau poate tonuri care te motivează să te ridici din pat. Organismul tău va ȋncepe ziua echilibrat, pe un ton liniștitor. În acelaşi timp poţi să adaugi alarmei şi un mesaj reprezentativ pentru tine. Spre exemplu, mesajul meu de dimineata este: „Viaţa mea este plină de prosperitate”.

3. Hidratează-te. Corpul tău are nevoie de apă. Dimineaţa este un moment perfect pentru hidratare. Înainte de a consuma cafea sau ceai, ȋţi propun să bei un pahar cu apă la temperatura camerei. Eu prefer să-mi pun ȋn paharul de apă şi zeama de la o jumătate de lămâie. Te vei hidrata şi corpul va fi pregătit pentru o nouă zi.

4. Observă mediul ȋnconjurător. Suntem conectaţi cu tot ceea ce este ȋn jurul nostru. Îţi propun ca ȋnainte de a deschide e-mail-ul, mesageria sau aplicaţiile de socializare, ȋndreaptă-ţi privirea către natură. Eu obişnuiesc să deschid geamul larg, şi pentru câteva minute observ tot ce este ȋn jurul meu: culori, mirosuri, mişcare şi energie. Uită-te pe cer, priveşte un copac, ascultă ciripitul păsărilor, etc. Apoi mergi mai departe cu activităţile din ziua respectivă.

5. Vizualizează-ţi ziua. Un exerciţiu pe care-l fac zilnic ȋn prima parte a dimineţii este cel de vizualizare. Pentru câteva secunde ȋmi imaginez cum vreau să fie ziua mea. Vizualizez persoanele pe care le voi ȋntâlni, vesele si binevoitoare, simt energii pozitive, ȋntâlniri care se petrec aşa cum ȋmi doresc. În funcţie de agenda pe care o ai in ziua respectivă, ȋndrăzneşte, desenează-ţi ziua perfectă, vizualizează mindful. Eu am şi o mantră personală pe care o repet ȋn fiecare zi: “Cu mulţumiri şi laude aşez ȋnaintea mea ȋn această zi, bucuria şi prosperitatea Universului. Fie ca Universul să-mi ofere, tot ce am nevoie ȋn această zi.”

Am ȋncercat să detaliez mai sus, 5 activităţi mindful care să-ţi fie de folos astfel ȋncât să-ţi ȋncepi dimineaţa ȋntr-o stare de prezenţă benefică pentru ȋntreaga zi. Ai puterea de a decide şi de a acţiona.

Un alt articol despre cum să-ţi ȋncepi ziua ȋntr-un mod pozitiv şi conştient regaseşti aici şi un material video aici.

Credit foto: Violeta Suicu

July 16, 2018
seminar-mindfulness-in-viata-ta.jpg

Vă invit cu drag la un seminar de mindfulness în data de 20 iulie, pentru 2 ore, începând cu ora 18.30. Îmi doresc să aduci în viața ta, în activitățile de zi cu zi tehnici de mindfulness pentru mai multă claritate, concentrare, calm și bunătate.

Simți că ești pe “pilot automat” în fiecare zi? Gândurile tale se învârt într-un carusel fără oprire?

Dacă îți dorești: o minte liniștită, un corp relaxat și o inima plină de dragoste, îți recomand cu drag să iei acțiune și să participi la acest seminar.

Mindfulness sau “arta de a trăi” este puterea lui ACUM. Este arta de a rămâne conștient cu ceea ce se întâmplă.

Stresul, depresia și anxietatea iau amprenta asupra fericirii. Cu practica de Mindfulness și alte instrumente, putem îmbunătăți concentrarea, claritatea și fericirea noastră generală.

Mi-am propus ca în urma acestui seminar să te reîntorci acasă cu informați și tehnici de mindfulness care să te ajute să:

  • devii mai calm și relaxat
  • crești concentrarea și claritatea
  • te vezi pe tine și pe cei apropiați într-o lumină pozitivă

Mai multe informații organizatorice se găsesc și în pagina evenimentului aici.
Seminarul are loc într-o locație cu oameni calzi și buni, Saverio. Ne vor aștepta cu o limonada delicioasa din partea casei 🙂
Pentru detalii vă stau la dispoziție la contact@danapredu.com.

Acest seminar este pentru voi toți care vă doriți să obțineți mai mult în viața voastră și vă doriți să sporiți bunăstarea și fericirea. Nu necesită cunoștințe anterioare despre mindfulness sau meditație și nici nu exclude pe aceia dintre voi care au asemenea cunoștințe.


July 13, 2018
tu-cuym-te-strigi-in-gand-1280x1707.jpg

Noi, oamenii, suntem construiți să fim minunați și drept urmare, avem puteri care ne pot ajuta atunci când avem nevoie. Mintea noastra este un labirint de gânduri și avem puterea de a decide ce să facem cu ele.

Am crescut într-o familie în care mama ne-a încurajat (pe mine și sora mea) să gândim pozitiv chiar și atunci când nu este nimeni în jurul nostru. Să ne adresăm cuvinte frumoase, puternice, care să ne ajute să facem lucruri minunate.

Care este cel mai des cuvânt pe care ți-l adresezi ție? Este “minunată”, “puternică”, “curajoasă” sau “fricoasă”, “ghinionistă”, “proastă”?

Săptămâna aceasta, am participat la un eveniment caritabil alături de aproximativ 100 de oameni. Pe toți ne-a unit dorința de a face bine, de a contribui intr-o mică măsură la îmbunătățirea vieții unor persoane care au nevoie de ajutor. În interviul susținut de gazda evenimentului au apărut pe neașteptate lacrimi de emoție și de iubire. Reacția gazdei a fost: “Plâng în fața voastră ca o proastă!”

Putem să ne acceptăm așa cum suntem?

Cadoul potrivit pe care putem să ni-l facem astăzi nouă și celor din jur este ACCEPTAREA.

Eu sunt de părere că omul, gazda evenimentului, este o femeie puternică si curajoasă. Dar oare ea se vede așa? Cum se strigă ea în gândurile ei?

Îți propun ca pentru 5 minute să îți acorzi timp și să-ți îndrepți atenția asupra celor 2 întrebări de mai jos. Poți chiar să îți iei un pix și o foaie și să notezi răspunsurile.

  1. Ce cuvinte îți rostești atunci când nu te aude nimeni?
  2. Le poți adresa prietenului tău cel mai bun fără să le modifici?

Te îndemn să accepți tot ce e frumos în tine, și să folosești cuvinte puternic pozitive pentru a transforma în frumos tot ceea ce îți dorești.

Credit foto: Dana Predu, arhivă personală

June 21, 2018
cum-sa-incepi-ziua-pozitiv-si-constient.jpg

Dragii mei, vă invit cu drag în luna iunie la un seminar de dezvoltare personală pe care îl voi susţine în cadrul evenimentului Agenda Bio – @EDIȚIA 10.

Viața este un dar pe care-l primim. Fiecare zi este un dar special cu noi oportunități de a ne descoperi și de a reîntoarce în Univers tot ce e bun.

Subiectul pe care îl voi aborda va fi centrat pe recunoștința zilnică care aduce în interiorul nostru vibrații puternic pozitive şi scoate la suprafaţă emoţii pozitive.

Studiile demonstrează că există o legătură între practicarea recunoştinţei şi starea noastră de bine.

În cadrul acestei sesiuni de mindfulness și dezvoltare personală, vom avea ocazia să discutăm despre tehnica recunoştinţei, o tehnică care aduce multe beneficii şi care antrenează mintea să se concentreze pe lucrurile pe care le avem, pe acţiunile care ne fac plăcere şi ne împlinesc, pe tot ce avem minunat în viaţa noastră.

Evenimentul va avea loc Sâmbătă, 23 iunie 2018, de la ora 17:00, la Casa Universitarilor Bucuresti (Str. Dionisie Lupu 46), în sala Lectură. Locurile sunt limitate şi de aceea te rog să te înscrii în avans completând formularul pe care-l găseşti aici.

La sfârşitul seminarului am pregătit o tombolă cu premii pentru toţi participanţii: 2 vouchere cu 30% reducere pentru cursul de mindfulness “Cum putem diminua gândurile negative din viața noastră”, seminar ce face parte din programul Trăiește viața acum.

Mai multe detalii despre eveniment regăseşti aici.

Vă aştept cu drag să ne cunoaştem şi să ne bucurăm de timpul petrecut împreună!

Credit foto: Violeta Suicu

June 6, 2018
cum-sa-te-inventezi-explorand-adevarul-din-spatele-obiectivului-dorit.jpg

Unul dintre lucrurile interesante despre viață este că nu trebuie să rămânem la fel ca acum. Putem schimba stagnarea! Ne putem inventa în orice moment.

De exemplu, pot decide astăzi că doresc să devin mai sănătoasă acordând atenţie felului de a mânca, de a diminua obiceiurile nesănătoase sau dependenţele pe care le am.  Pot cultiva un echilibru în viaţa mea prin mindfulness.

De multe ori aceste decizii sunt luate în zile în care avem energii joase, dispoziţii scăzute sau când primim comentarii negative de la cei apropiaţi. Te poţi inventa în fiecare zi aşa cum îţi doreşti si ai nevoie.

Găseşte resursele necesare pentru a decide ce este bine pentru tine, nu pentru ca aşa ţi-au spus alţii.

Spre exemplu, decid să mănânc sănătos nu pentru că mi-a spus prietena mea bună ca ar fi timpul ci pentru că “EU vreau să încep să mănânc mai atent “, ”Ştiu ca va fi benefic pentru mine”. De cele mai multe ori, când facem planuri de sănătate dintr-un loc de auto-respingere, ne punem deseori obiective nerealiste pentru noi înșine. Înseamnă că este puțin probabil să le realizăm și chiar mai puțin probabil să ne bucurăm de experienţă pe parcursul schimbării.

Setează-ţi un obiectiv dorit şi pregăteşte-ţi o listă cu întrebări de verificare.

Scopul meu este realist?

Chiar trebuie să ating acest obiectiv?

Scopul meu este bun?

Cum mă voi trata când mă împiedic?

Dacă alegi să mănânci sănătos, poate scopul tău este de a renunța complet la ciocolată și dulciuri. Ai putea avea voință să nu mai atingi niciodată lucrurile dulci şi ar putea funcționa. Dar, ar putea fi foarte dificil! Atât de greu, încât să ajungi să te simți și mai rău față de tine decât înainte. În loc să arunci cu desăvârșire dulciurile din viața ta, ai putea să acorzi atenție la ce mănanci? Ne putem trata din când în când cu ceva dulce şi astfel,  încă ne îndreptăm spre obiectivele noastre de sănătate, dar într-un mod mai realist.

Când nu ne place cum arătăm sau ne comportăm poate fi imposibil să ne tratăm cu bunăvoință. Putem simți că nu merităm bunătatea. Atunci când stabilim obiectivele, este util să ne imaginăm că îl ajutăm pe un prieten să-și fixeze aceste obiective.

Imaginați-vă bunăvoința și încurajarea blândă pe care ați simțit-o pentru cei dragi și încorporați acel nivel de grijă și compasiune în propriul scop. De exemplu, în loc de “Nu mai vreau să mănâc dulce”, încercați să schimbați cu “Vreau să-mi îngrijesc corpul cu alimente sănătoase și exerciții fizice”.

Mindfulness ne ajută să vedem că viața este o serie de momente.

Decât să rămânem blocaţi mintal într-un moment din trecut în care am cedat uşor (spre exemplu, am mâncat o prajitură cu zahar), ne putem reîmprospăta și ne direcţionăm conştient spre momentul acum. Acest lucru ne poate ajuta să ne iertăm că am cedat, ceea ce s-a făcut este făcut, iar acum acesta este un moment nou. Ne ajutăm să vedem că putem începe din nou și din nou, dacă este necesar, pentru că fiecare moment nou este o nouă oportunitate de a reveni pe drumul cel bun.

Atunci când stabileşti un obiectiv, indiferent de natura acestuia, te îndemn să explorezi adevărul din spatele obiectivului dorit.

Poziționează mâna pe inimă, închide ochii și începe un dialog intern prin care să explorezi convingerile tale. Obiectivul provine de la auto-compasiune sau de la ura de sine? Te va ajuta mai departe în sănătate sau te va ţine într-un ciclu de vinovăţie şi ruşine?

După ce afli de unde provin cu adevărat obiectivele şi dacă este necesar să le pui în practică, vizualizează că atingi într-adevăr obiectivul dorit.

 


May 17, 2018
cum-putem-diminua-gandurile-negative.jpg

La capitolul gânduri negative toţi suntem specialişti şi excelăm la acest subiect. Avem tendinţa de a scoate la suprafaţă în mod predominant gândurile negative atunci când avem câteva minute de linişte. Când amintirile ne invadeazã de multe ori acestea sunt negative. Vă sună cunoscut?

Luna trecută am ascultat o sesiune motivaţională susţinută de Tony Robbins pe tema gândurilor negative şi cum ne influenţează viaţa. La sfârşit ne îndemna să începem un proiect personal – o săptămână fără gânduri negative. Mai exact, se referea la o săptămână în care să conştientizezi atunci când în mintea ta apare gândul negativ. Soluţia nu este să reprimăm astfel de gânduri sau să încercăm să le îngropăm, ci să le dăm o formă nouă. Să dezvoltăm abilitatea de a alege un gând în detrimentul altuia.

Am zis DA experimentului de o săptămână şi într-adevar am avut parte de zile în care am conştientizat înca o dată că pot să-mi aleg gândurile benefice pentru mine.

Spre exemplu: Ni se întâmplă să avem o întâlnire importantă de care nu suntem mulţumiţi şi s-ar putea ca mintea noastră să continue cu diferite scenarii negative – nu am făcut bine la întâlnirea de azi, îsi vor face o părere greşită despre mine, nu voi mai avea parte de astfel de întâlniri importante, am ratat şi voi fi sărac toată viaţa.

Când apare gândul negativ îţi propun să foloseşti 3 paşi:

  1. Observă gândul, observă direcţia gândirii. Este un obicei pe care mintea îl tot repetă. Poţi să notezi în jurnal tiparul gândirii şi gândul respectiv.
  2. Nu judeca gândul, nu-l suprima. Doar observă şi adu prezenţa în ceea ce se întâmplă acum.
  3. “Provoacă gândul, şirul de gânduri” cu aceste întrebări: Chiar îmi determină viitorul?, A fost chiar atât de rău sau memoria mă înşală?, Rezolv ceva dacă tot aduc gândurile negative în prezent?”

Te îndemn să-ţi cultivi abilitatea de a alege un gând în detrimentul altuia. Conştientizează şi alege!

Acest material il gasesti si in varianta video aici.


April 30, 2018
seminar-mindfulness-agenda-bio-dana-predu.jpg

Dragii mei, vă invit cu drag în luna mai la un seminar de dezvoltare personală pe care îl voi susţine în cadrul evenimentului Agenda Bio – ediţia a9a.

Subiectul pe care îl voi aborda este despre imperfecţiunile din viaţa noastră, mai exact cum să întâmpinăm imperfecţiunile din viaţa noastră astfel încât să obţinem echilibrul de care avem nevoie.

Dacă ai momente când simţi că viața ta nu este perfecta şi că lipsește ceva care să redea acel sentiment de împlinire, te invit să participi la acest seminar. De cele mai multe ori nu reușim să ne dăm seama care este elementul care lasă un gol imperfect în viața noastră şi de aici întreg echilibrul este afectat.

În cadrul acestei sesiuni de mindfulness și dezvoltare personală, vom avea ocazia să discutăm despre imperfecțiunile din viața voastră, despre ceea ce lipsește, dar și despre cum să abordăm și să privim aspectele considerate imperfecte. Vom avea ocazia să ne cunoaştem, să povestim din experienţele noastre şi să plecăm cu idei pe care să le punem în practică.

Evenimentul are loc în 12 mai, începând cu ora 11.00, la Casa Universitarilor Bucuresti (Str. Dionisie Lupu 46), în cadrul evenimentului Agenda Bio, în sala Lectură. Locurile sunt limitate şi de aceea te rog să te înscrii în avans completând formularul pe care-l găseşti aici.

La sfârşitul seminarului am pregătit o tombolă pentru toţi participanţii: un tricou marca Dana Predu cu mesajul ”Stay Still, Find your Tune”  și un voucher 30% pentru cursul online “Mindfulness în viața ta”.

Mai multe detalii despre eveniment regăseşti aici şi aici.

Vă aştept cu drag să ne cunoaştem şi să ne bucurăm de timpul petrecut împreună!

 


April 20, 2018
cum-iti-poti-schimba-ziua-pozitiv-si-constient-1280x1280.jpg

Ai puterea de a decide şi de a schimba. Ai şansa să acţionezi cu fiecare zi nouă pe care o începi. Tu decizi cum să îţi schimbi ziua pozitiv şi conştient.

Îmi încep ziua cu mulţumesc. Mulțumesc Universului pentru tot ce am și pentru tot ce îmi va oferi. Am acest “mic ritual” daca putem să-l numim așa, de când mă știu, înainte de a citi orice carte despre recunoștință, înainte de a finaliza cursul de mindfulness coach, incă din copilărie. Nu-mi aduc aminte să-mi fi spus cineva să fac asta în fiecare zi înainte să cobor din pat. Așa mi s-a părut firesc și așa mi se pare și acum.

Viața este un dar pe care-l primim. Fiecare zi este un dar special cu noi oportunități de a ne descoperi și de a reîntoarce în Univers tot ce e bun.

Recunoștința zilnică aduce în interiorul nostru vibrații puternic pozitive şi scoate la suprafaţă emoţii pozitive.

Studiile demonstrează că există o legătură între practicarea recunoştinţei şi starea noastră de bine.

În mindfulness există tehnica recunoştinţei, o tehnică care aduce multe beneficii şi care antrenează mintea să se concentreze pe lucrurile pe care le avem, pe acţiunile care ne fac plăcere şi ne împlinesc, pe tot ce avem minunat în viaţa noastră.

Poţi ţine un jurnal al recunoştinţei, o agenda în care să notezi, fie electronic în agenda telefonului, calculatorului, fie în scris – de mână. Indiferent de varianta pe care o alegi, rezultatul nu va fi impactat.

Eu prefer să scriu în agendă de mână, uneori mai şi desenez flori, inimi, feţe zâmbitoare. O să revin într-un alt articol despre importanţa jurnalului de RECUNOŞTINŢĂ dar pentru început poţi începe ziua cu MULŢUMESC.

Te îndemn să îţi începi ziua cu un simplu MULŢUMESC. Primul gând, prima acţiune pe care să o faci când deschizi ochii dimineaţa să fie MULŢUMESC spus cu dragoste şi recunoştinţă.


April 10, 2018
bucura-te-de-viata-dintr-o-minte-odihnita-dana-predu.jpg

Suntem prinşi în activităţile zilnice şi în rolurile pe care le avem de interpretat şi se întâmplă de cele mai multe ori să intrăm pe pilot automat, deconectăndu-ne de la noi înşine. Prinşi în îndatoririle noastre zilnice începem să nu observăm prea multe despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru sau despre ce se întâmplă în interior. În timp, putem ajunge complet epuizați, fără să realizăm cum am ajuns acolo.

Ce faci atunci când eşti obosit?

Daca privim un copil mic identificăm cu uşurinţă când a intrat într-o stare de oboseală. Eu ştiu când bebeluşa mea este obosită. Începe să plângă, se supără cu uşurinţă, este irascibilă, nimeni şi nimic nu-i poate face pe plac. Aici intervin eu – mama care a observat comportamentul şi creez toate condiţiile pentru odihnă şi reîncărcare cu energie.

Noi ca adulţi am învăţat în timp să ne reprimăm sau să temperăm astfel de stări şi începem să ne ascundem oboseala. Fie că apelăm la cofeină, la dulciuri, poate la băuturi energizante încercăm să continuăm task-urile zilnice. Corpul nostru s-ar putea să fie destul de obosit pentru odihnă, dar mintea noastră încă mai funcţionează. Ne gândim și ne îngrijorăm de toate lucrurile pe care trebuie să le facem pâna la data de…

Cum reacţionezi când eşti obosit?

Ascundem noi oboseala faţa de cei din jurul nostru sau faţă de noi, dar la fel ca atunci când suntem mici, dispoziția noastră se schimbă. Poate nu mai plângem cu lacrimi de crocodil sau nu ne mai tăvălim în mijlocul magazinului dar dispoziţia se schimbă.

Oboseala poate avea drept rezultat o capacitate scăzută de compasiune (pentru noi și pentru ceilalți), o judecată proastă, iar atunci când devine foarte rău, avem mai multe șanse de a avea accidente. Și totuși, nu observăm aceste schimbări de dispoziţie, le ignorăm şi eventual bem cofeina pentru a rămâne treaz, până când ne prăbușim. Am devenit atât de pricepuți să ne ascundem oboseala încât nici nu putem spune când este obligatoriu să ne odihnim.

În timp, acest mod de a trăi ne va epuiza. Ne vom pierde în mod inevitabil sentimentul de bucurie și de liniște. Când suntem obosiți, lumea capătă nuanţe negru-gri. Dar, prin încetinirea și atenția acordată, putem începe să observăm din nou frumusețea vieții.

Ascultăţi corpul și mintea

Dacă rămânem alerţi la starea de prezenţă putem auzi acele semnale subtile din trupurile și mințile noastre care ne spun că este timpul să ne odihnim.

Te simți letargic? Muşchii sunt blocaţi? Când ai băut apă ultima dată? Te simți stresat, furios, deprimat? Dacă răspunsul este DA, ar putea fi timpul să te odihneşti!

Semnele şi simptomele cauzate de stres şi oboseală pot conduce la diverse boli. Este important să recunoaştem semnele stresului din timp deoarece ne putem obişnui uşor cu ele si devin normale, familiale. Acordă-ţi o clipă din zi pentru a te verifica, acordă-ţi timp pentru a te asculta. Cum te simţi în acest moment?

Indiferent dacă este vorba despre meditația zilnică sau un simplu exerciţiu de respiraţie conştientă, este important să acordăm timp pentru a asculta.

Bucură-te de viaţă dintr-o minte odihnită!

Odihna este o nevoie de bază și esențială la fel ca apa şi mâncarea. Daca îţi iei o pauză de la activităţile zilnice asta nu înseamnă ca nu realizezi ceva sau nu faci nimic. Eşti bun şi generos cu tine. Dezvoltă-ţi o rutină de somn care ţi se potriveşte (o oră fixă la care să stingi lumina, o cană de ceai cald, telefoane închise, un film pozitiv sau poate 10 minute de meditaţie pentru a verifica modul în care te simți).

Dați-vă permisiunea de a nu face nimic! Merită să te bucuri de viață.

*regăsești aici materialul și în format audio

 


Ne gasiti si pe social media :