De ce nu funcționează dietele

Thursday, Feb 18, 2021 | Postat de Dana Predu

Toți ne dorim să fim sănătoși, să ne simțim bine în pielea noastră, să avem energie și vitalitate.

Dacă mă urmărești de ceva timp, probabil știi despre mine că sunt adepta unui stil de viață sănătos, echilibrat, cât mai simplu și că nu am încercat niciodată varianta dietelor rapide, dietele minune, cele la un click distanță. Prefer și aleg de fiecare dată direcția către un stil de viață activ, sănătos și complet. Avem în jurul nostru mai multe soluții la îndemână dar de cele mai multe ori rămânem cu frustrarea, rușinea, tristețea, stări care nu sunt benefice.

Și totuși de ce dietele nu funcționează?

În momentul de față există zeci și zeci de diete celebre iar motoarele de căutare au indexat peste 9000 de căutări lunare despre diete de unde putem deduce că oamenii sunt interesați să afle diete minune. Tu, ești unul dintre ei?

Ȋn ediția SIMPLU din 2 februarie am discuta despre stil de viață sănătos și despre motivele pentru care dietele nu funcționează cu Raul Stoian, Tehnician Nutritionist , Fitness & Wellness Coach, Personal Trainer.

Principalul motiv pentru care dietele nu funcționează este tocmai MOTIVUL pentru care persoana respectivă alege o dietă.

La o simplă căutare pe internet găsim mii și mii de comentarii care sună aproximativ la fel – am urmat o dietă, am slăbit la început și apoi kilogramele pierdute s-au depus la loc. De ce? Ne întoarcem la motivul principal pentru care au ales dieta respectivă. Pentru că a funcționat la prietena cea mai bună, este cea mai cunoscută dietă, s-a scris cel mai mult despre ea, este o dietă faimoasă pentru că a fost ținută de o persoană faimoasă?

Raul Stoian a punctat cât de important este consultul unui specialist înainte de a lua orice decizie. Regula numărul 1 sau regula fără de care nu ar trebui să mergem mai departe - este că niciodată nu ar trebui să urmezi o dietă doar pentru că un prieten sau o rudă ți-a spus că funcționează, are rezultate uimitoare, rapide, este simplă și comodă. Ne consultăm cu specialiștii!

O slăbire trebuie să fie o consecință a unui stil de viață activ, sănătos și complet.

Raul a răspuns la toate întrebările pe care i le-am adresat atât eu cât și telespectatorii care au fost cu noi în direct. Am discutat despre motivele principale pentru care dietele nu funcționează, despre mâncatul excesiv, despre rezistența organismului la diete și despre cum să transformăm ideea de dietă în stil de viață. Raul a punctat concret ce acțiuni putem face începând de mâine astfel încât să obținem rezultatele dorite.

Pentru mult mai multe informații te invit să urmărești emisiunea.

 

 

Vă mulțumesc vouă celor care ați fost alături de noi şi ne-ați urmărit ȋn direct, te felicit și-ți mulțumesc și ție că ai decis să dai click pe linkul de mai sus.

Îi mulțumesc lui Raul pentru informațiile complete și răbdarea pe care a avut-o cu noi. Pe Raul Stoian îl găsești aici.

Mulțumesc şi partenerilor mei: Komoder cel mai cunoscut producător de fotolii cu masaj din România, aparate de masaj şi sisteme de masaj, produse certificate în conformitate cu piaţa europeană, ArtFlame – oferă o gamă de peste 350 modele de șeminee și focare electrice pe care le puteți îmbina perfect cu designul spațiului dumneavoastră, Dasha.ro pentru vestimentația mea şi Interpersonal – servicii IT-premium.

Avem la îndemână multe alegeri dar îmi doresc ca prima pe care o vei lua să fie alegerea de a duce o viață sănătoasă și echilibrată, alegerea unui stil de viață activ, sănătos și complet.

 

Ne revedem pe facebook şi instagram, #traiesteviataacum

Sursa foto: galeria personală