În fiecare lună vei găsi la secţiunea Blog de pe site un interviu "Cum îmi încep ziua" cu persoane care inspiră în jurul lor şi sunt sursă de motivaţie şi energie pentru mulţi dintre noi. Modul în care ne petrecem dimineaţa îşi pune amprenta pe întreaga zi.

 

În luna mai ne bucurăm să o avem alături pe Corina Stratulat, numerolog şi fondator al Clubului Terapeutic Elyde cu dimineţi de copilărie în natură, cu dimineţi de adult cu energie pozitivă, muzică, miros de cafea şi prezenţă.

 

Cum erau dimineţile copilăriei tale?

     În copilărie trezirea era foarte devreme, în jur de 5.30. Am locuit într-un sat mic, lângă pădure, între dealuri superbe, însă până la şcoala din comună făceam 1 oră de mers pe jos şi apoi la liceu încă 1 oră cu autobuzul…aşă că prindeam răsăritul tot timpul.

Ai un ritual pe care-l faci în fiecare dimineaţă cu stricteţe?

 

Da, multă joacă alături de căţeluşa mea Yasmin.

 

Cum arată o dimineaţă din viaţa Corinei Stratulat? La ce oră te trezeşti? Ce faci mai exact?

 

În acest moment, în 70% dintre zile nu e necesar să mă trezesc până în ora 9.00 şi fiecare dimineaţă începe alături de soţul meu.  Îmi rezerv cel puţin 1 ora pentru a intra in ritmul zilei, ascult muzică, savurez o cafea, citesc diverse materiale de dezvoltare personală şi spirituală. Am avut mulţi ani un program strict dimineaţa şi simţeam că nu îmi iau suficientă energie pentru toată ziua. Ziua se termină târziu în cazul meu, dupa ora 21.00.

 

Dimineţile din vacanţă arată altfel decât celelalte?

 

Nu sunt foarte diferite. Chiar încep dimineaţa mai devreme pentru că îmi place tare mult să vizitez locuri noi sau să descopăr oameni faini.

 

Ce cărţi ne recomanzi care te-au inspirat să faci schimbări pozitive în viaţa ta şi au avut impact şi asupra modului în care îţi începi ziua?

Poate pare ciudat şi diferit de majoritatea autorilor, însă în procesul meu de autocunoaştere am înţeles foarte bine cum funcţionez, prin ce metode îmi cresc nivelul de energie, ce dorinţe are sufletul meu şi nu mai pun presiune să fac lucrurile într-un anume fel….îmi dau voie să observ în fiecare zi ce simt şi ce mă face să-mi cresc starea de bine. Recomand cărţi care să crească nivelul de conştientizare personală, de exemplu “Cele 5 rani ale sufletului” de Lisa Boubeau sau “Zero Limite” de Joe Vitale.

Mulţumim Corina pentru sinceritate şi pentru că ne-ai dat voie să luăm parte la povestea

dimineţilor din viaţa ta.

Suntem diferiţi dar avem capacitatea de a ne schimba viaţa în cea mai frumoasă poveste,

trebuie doar să vrem să ne schimbăm modul de a privi lucrurile şi tot ce ni se întâmplă.

 

Trăieşte în prezent. Creează-ţi succesul. Fii recunoscător.

Ne revedem pe facebook şi instagram, #traiesteviataacum, #cumimiincepziua

 

Te invit să citeşti interviul cu numerologul Corina Stratulat şi să descoperi dimineţi cu prezenţă.