acceptare

November 28, 2018
sunt-diferit.jpg

Adesea sunt întrebată dacă eu cred că mindfulness este potrivit pentru ea, pentru el, pentru ei – grupul, sau pentru ei-compania. Oare putem să practicăm mindfulness toţi? Avem nevoie de ceva diferit?

De fapt, toate întrebările se rezumă timid la cine poate să practice cu adevărat mindfulness și dacă este nevoie de ceva special. Uneori avem senzaţia că avem nevoie de mai mult decât ceea ce suntem…eşti suficient aşa cum eşti.

Dacă este să dau o definiţie a ceea ce înseamnă mindfulness, pot să spun că mindfulness este:

  • Arta de a trăi” – menţinerea atenţie noastre moment cu moment, atenţie asupra gândurilor, sentimentelor, senzaţiilor şi a mediului nostru înconjurător.
  • Acceptare fără a judeca. În mindfulness nu există credinţa că este “corect” sau ”greşit” ceea ce simţim şi gândim în momentul prezent.

În cursurile şi workshop-urile pe care le susţin adaug întotdeauna fraza: “Nu necesită cunoștințe anterioare despre mindfulness sau meditație și nici nu te exclude pe tine cel care ai asemenea cunoștințe.

Pentru unele persoane, da, mindfulness este un mod natural de a trăi viaţa, dar este ceva inerent în noi toți, care poate fi cultivat, întărit și deprins prin exerciţiu şi practică. Suntem diferiţi şi mindfulness ne ajută atunci când avem nevoie.

Practica mindfulness poate fi de ajutor pentru persoanele care:

  • Trec printr-o perioadă de schimbări. De multe ori, participanţii la cursurile mele vin atunci când ceva s-a schimbat în viaţa lor, activităţile zilnice au fost impactate. Mindfulness te ajută să întelegi că totul este în schimbare iar acceptarea face parte din viaţă.
  • Îşi doresc mai mult de la viaţă, chiar dacă nu ştiu ce. Mindfulness te poate ajuta să analizezi ce este benefic în viaţa ta, punând accent pe recunoştinţă.
  • Sunt îngrijitori sau au profesii care necesită grijă pentru alte persoane: Când ai grijă de altcineva este dificil să-ţi acorzi atenţia necesară. Nu este vorba despre egoism dar atenţia trebuie pusă mai întâi pe noi pentru a putea avea grijă de ceilalţi (ca în anunţul din timpul zborului cu avionul – mai întâi îţi pui ţie masca de oxigen şi apoi ajuţi pe ceilalţi).
  • Au o istorie în episoade repetate de depresie. Practica mindfulness nu poate preveni un nou episod de depresie dar te poate ajuta să identifici mai repede semnele unui astfel de episod pentru a acţiona mai repede.
  • Suferă de anxietate. Devenim anxioşi când trăim în trecut sau ne facem griji pentru viitor. Mindfulness te poate ajuta să rămâi ancorat în momentul prezent.
  • Se simt stresate sau copleşite. Mindfulness poate ajuta prin dezactivarea reacţiei la stres.

Practicarea mindfulness înseammnă reechilibrarea vieţii noastre, şi putem obţine ceva diferit de fiecare dată. Când practici mindfulness realizezi că diferenţa stă în lucrurile mărunte, fiecare gând şi acţiune are o consecinţă.

Putem influenţa ce se va întâmpla în viitor prin alegeri conştiente, prin cum reacţionăm în momentul prezent.

Este posibil să practici mindfulness la orice vârstă, indiferent de stadiul în care eşti. Într-adevăr, copiilor le este mult mai uşor să integreze mindfulness în viaţa lor deoarece ei oricum sunt angrenaţi în momentul prezent în majoritatea activităţilor pe care le întreprind. Da, suntem diferiţi şi este minunat, suntem unici şi avem puterea de a alege. Mindfulness este pentru tine!  

Credit foto: arhiva personală

July 13, 2018
tu-cuym-te-strigi-in-gand-1280x1707.jpg

Noi, oamenii, suntem construiți să fim minunați și drept urmare, avem puteri care ne pot ajuta atunci când avem nevoie. Mintea noastra este un labirint de gânduri și avem puterea de a decide ce să facem cu ele.

Am crescut într-o familie în care mama ne-a încurajat (pe mine și sora mea) să gândim pozitiv chiar și atunci când nu este nimeni în jurul nostru. Să ne adresăm cuvinte frumoase, puternice, care să ne ajute să facem lucruri minunate.

Care este cel mai des cuvânt pe care ți-l adresezi ție? Este “minunată”, “puternică”, “curajoasă” sau “fricoasă”, “ghinionistă”, “proastă”?

Săptămâna aceasta, am participat la un eveniment caritabil alături de aproximativ 100 de oameni. Pe toți ne-a unit dorința de a face bine, de a contribui intr-o mică măsură la îmbunătățirea vieții unor persoane care au nevoie de ajutor. În interviul susținut de gazda evenimentului au apărut pe neașteptate lacrimi de emoție și de iubire. Reacția gazdei a fost: “Plâng în fața voastră ca o proastă!”

Putem să ne acceptăm așa cum suntem?

Cadoul potrivit pe care putem să ni-l facem astăzi nouă și celor din jur este ACCEPTAREA.

Eu sunt de părere că omul, gazda evenimentului, este o femeie puternică si curajoasă. Dar oare ea se vede așa? Cum se strigă ea în gândurile ei?

Îți propun ca pentru 5 minute să îți acorzi timp și să-ți îndrepți atenția asupra celor 2 întrebări de mai jos. Poți chiar să îți iei un pix și o foaie și să notezi răspunsurile.

  1. Ce cuvinte îți rostești atunci când nu te aude nimeni?
  2. Le poți adresa prietenului tău cel mai bun fără să le modifici?

Te îndemn să accepți tot ce e frumos în tine, și să folosești cuvinte puternic pozitive pentru a transforma în frumos tot ceea ce îți dorești.

Credit foto: Dana Predu, arhivă personală

March 3, 2018
28694078_10156446984293623_1794454846_o.jpg

Se întâmplă să împărţim stările noastre, acţiunile, rezultatele, relaţiile, lucrurile sau diverse obiecte în “perfect” şi “imperfect”.

“Imperfect, în comparație cu ce?”

Dacă luăm doar una dintre imperfecțiunile noastre și ne uităm la ea pentru o clipă, ce se întâmplă atunci când ne punem întrebarea: “Imperfect, în comparație cu ce?”  La ce standard ne raportam? Avem o ierarhie pe care am creat-o în trecut? Ne referim la noi ca la persoane ideale imaginare? Oricare ar fi răspunsul, este de preferat să cunoaştem standardele pe care ne așteptăm să le întâlnim și să le punem la îndoială validitatea.

Când ne aducem aminte de imperfecțiunile noastre, cum ne simțim?

În practica mindfulness ne concentrăm pe momentul ACUM şi acordăm atenţie stării de prezenţă şi modului în care ne simţim.

Când ne gândim la imperfecţiunile noastre poate simțim un sentiment de vinovăție, jenă, rușine, regret, depresie sau anxietate. Poate ne dorim să păstram imperfecțiunile ascunse fată de cei din jurul nostru. Probabil nu vrem ca toată lumea să știe despre dependențele și nereușitele noastre, ori de câte ori am acționat în mod stupid sau egoist, momentele în care am pierdut controlul, ne-am pierdut curajul sau ne-am pierdut mințile.

În unele cazuri imperfecţiunile noastre pot provoca răni celorlalți. Cum putem fi în regulă cu asta? Reacția la imperfecțiune cu judecată nu funcționează niciodată. Mindfulness sau “Arta de a trăi” implică acceptare, privind gândurile şi sentimentele noastre fără a le judeca. În Mindfulness nu există credinţa că este “corect” sau ”greşit” ceea ce simţim şi gândim în momentul prezent. Fiecare dintre noi avem imperfecţiunile noastre şi cunoaştem teama de a fi văzut ca fiind “insuficient de bun”.

Adevărata vindecare și schimbare rezultă din acceptare și compasiune. Fiind conştienţi de fiecare moment în parte putem cultiva ACCEPTAREA şi COMPASIUNEA faţă de noi şi cei din jurul nostru, cuprinzând astfel şi imperfecţiunile. Pentru a cultiva această nouă abordare față de imperfecțiune (în noi și în ceilalți), putem folosi tehnici mindfulness care ne vor reaminti să ne oprim înainte să judecăm.

Acceptarea faptului că sunteţi o persoană imperfectă, supusă greşelii şi muritoare va conduce către a fi mai fericit în propria piele.

Acceptarea şi bunătatea ne fac mai puternici, nu mai slabi. Ne dau puterea de a ne ierta mai ușor atunci când imperfecţiunile apar.

Suntem umani cu toate imperfecţiunile noastre. 

 


Ne gasiti si pe social media :