Capul îi vâjâie, picioarele îi zvâcnesc, respiraţia îi este sacadată, deloc echilibrată.

Pfff, ce am făcut astăzi? Iar nu am reuşit să finalizez prezentarea pentru întâlnirea de joi.

Aaa, raportul lunar este pe jumătate completat. Nu am trimis e-mailul către HR şi nici nu vreau să-mi imaginez câte zeci de e-mailuri s-au strâns în inbox. Încerc să recuperez mâine, acum îmi este o foameeee!

În mintea lui Joy gândurile se învârt ca într-un carusel scăpat de sub control. A plecat de la birou de mai bine de 2 ore şi tot la rapoarte şi prezentări se gândeşte. Nu este prima seara în care se întâmplă acest lucru. Oricum s-a obişnuit: nu reuşesc să-mi finalizez toate task-urile din agendă, nu sunt organizată, poate că-mi lipseşte ceva sau nu sunt atât de bună, Mark are mai multă experienţă decât mine, e mai bun.

Caruselul se învârte şi în el apar voci multiple. Vocea mamei din copilărie se aude clar: eşti dezorganizată Joy, nu duci nimic la bun sfârşit. Abia reuşeşte să tragă aer în piept şi-l aude pe tata Tony: Joy mai trebuie să înveţi, nu eşti bună la matematică, Sophie a reuşit să termine lucrarea la timp şi a luat şi cea mai mare notă.

Voci peste voci şi stomacul ei este gol. Astăzi abia a reuşit să mănânce un baton cu cereale şi o jumatate de sandwich. Apa ca deobicei a fost uitată.

– Ufff, cât o să mai merg aşa? Până când? Joy îşi repetă cu voce stinsă şi lacrimi în ochi.

Se ridică din pat şi se îndreaptă spre bucătărie să pregătească cina. În drumul său ochii îi rămân pe biletul verde lipit pe birou de către prietena ei cea mai bună, Alice.

“Don’t stay in your head, move through your heart.”