Luna decembrie este o bucurie pentru mine din mai multe puncte de vedere, unul fiind serile lungi petrecute în familie cu un film bun vizionat într-o atmosferă relaxantă cu lumânări și miros de portocale cu scorțișoară. Pentru perioadele tale de relaxare din această iarnă și pentru zilele libere, îți recomand 7 filme de Crăciun care merită văzute în tihnă.

1.     The Christmas Chronicles - Cronicile Crăciunului

Vrei să-l prinzi pe Moș Crăciun așa cum și-au dorit cei doi copii, personajele principale, Teddy și Kate? Fetele mele sigur își doresc să-l vadă pe Moș Craciun chiar și cu prețul de a fi teleportat din Lowell, Massachusetts în Chicago, Illinois ca cei doi protagoniști. Pot doar să vă mai spun că nici un copil nu rămâne fără cadou de Craciun.

„Cronicile Crăciunului” este o comedie potrivită pentru întreaga familie cu suspans și peripeții.

2.     A Christmas Prince – Un prinț de Crăciun 1, 2 și 3

Ador acest film pentru că readuce în atenția noastră peisajele superbe din România, locuri precum Castelul Peleș, Palatul Bragadiru, Ateneul Român și Palatul Parlamentului. Da, da, este filmat în România cu peisaje magnifice de Craciun și zăpezi sclipitoare.

„Un prinț de Crăciun” este o comedie romantică (se încadrează în eticheta de film pentru fete, dar tot îl recomand de vizionat și în 2). Te vei bucura de experiența unei reporterițe sub acoperire la curtea regală a Aldoviei (o monarhie inexistentă dar cu proprietăți de vis). Personajul principal, Amber ajunge să trăiască o poveste de dragoste alături de prințul Aldoviei, o poveste întinsă pe cele 3 părți, etape din viața de cuplu.

3.     A boy called Christmas - Un băiat numit Crăciun

Un film cu lecții de viață pentru cei mici și de ce nu, și pentru cei mare care poate le-au uitat. Bunătate, loialitate, prietenie, sinceritate, plus magie și speranță. Băiețel simplu, Nikolas (Henry Lawfull) pornește într-o aventură fascinantă și magică din dorința de a-l căuta pe tatăl său care a plecat să descopere sătul Elfhelm, o așezare secretă a elfilor menționată în multe cărți. Nikolas nu este singur, îi are alături pe cei doi prieteni loiali: șoricelul său de companie și renul încăpățânat, Blitzen.

„Un băiat numit Crăciun” este un film aventură pentru întreaga familie, o lume magică plină de creaturi bizare, dar și periculoase, comice, dar și tragice. Totul se termină cu bine atâta timp cât există curaj și speranță.

A-Boy-Called-Christmas-2021.jpg

 

4.     The Holiday - Vacanța

Există cineva care nu a văzut acest film încă? Eu îl revăd în fiecare iarnă cu aceași bucurie. O comedie splendidă cu două actrițe preferate, Kate Winslet și Cameron Diaz, în țări vizitate de către mine.  Două femei superbe care nu au avut noroc în dragoste și care decid să facă schimb de locuințe. Totul se schimbă în momentul în care fiecare calcă în papucii și în casa celeilalte.  

Bine, v-am spus doar de cele 2 actrițe dar, doamnelor avem și doi actori pe măsură: Jude Law (Graham) și Jack Black (Miles). Potrivire perfectă.  

„Vacanța” este o poveste de viață cu povești de iubire și dialoguri inteligente, replici copioase. Merită revăzut și iarna aceasta.

The-Holiday-2006.jpg

 

5.     Four Christmases - De Crăciun nu stăm acasă!

Un alt film clasic pe care-l revăd cu drag unde protagoniștii sunt Brad (Vincent Vaughn) și Kate (Reese Witherspoon). Cuplul perfect la prima vedere care se distrează, fără dependenți și fără intenția de a se căsători. În dimineața de Crăciun sunt în drum spre Fiji dar, planul se schimbă, ajung să-și viziteze familiile de sărbători.

Multe peripeții, certuri, neînțelegeri dar fiecare ajunge să învețe mult mai multe unul despre celălalt, și să decidă viitorul cuplului.

„De Crăciun nu stăm acasă!” merită revăzut și în această iarnă, un film ce scoate în lumină viața de cuplu și familie.

Four-Christmases.jpg

 

6.     A bad moms Christmas - Mame bune și nebune (1 & 2)

Eeee, da! Un film pentru toate mamele care îți doresc acele sărbători perfecte pentru familiile și ajung în stări de epuizare. O distribuție excelentă care scoate în față povestea a trei femei care se simt subapreciate și suprasolicitate. Aleg să se răzvrătesc împotriva Crăciunului.

„Mame bune și nebune” o serie de 2 filme despre relația mamă-copil indiferent de trecerea timpului.

mame+bune+si+nebune.jpeg

 

7. Home alone - Singur acasă

Unul dintre acele filme de Crăciun emblemă pe care fiecare dintre noi le revedem în fiecare an. Întreaga serie Singur acasă reușește să ne readucă în fața televizorului indiferent de evoluția tehnologiei.  Macaulay Culkin în rolul protagonistului reușește să ne atragă și să ne facă să zâmbim de fiecare dată.  

Pentru mine, tot primul film „Singur acasă” din serie este cel mai cel. Pentru voi?

Home-Alone-1990.png

Acesta este un top 7 filme pentru Crăciun și iarna 2022, dar m-am abținut cu greu să nu mă întind la 20, pe care ți le recomandăm cu bucurie. Șapte (7) este cifra magică din basme și povești așa că m-am oprit. Dacă te așteptai la filme noi nouțe marca 2021-2022, îmi pare rău că te-am dezamăgit, dar din tot ce am urmărit nu a urcat în top.   

Aștept cu drag și alte recomandări personale, îmi poți scrie aici.

Relaxare plăcută și timp de calitate alături de familie și cei dragi!

Îți recomand să vizionezi și ediția SIMPLU alături de invitata mea Daniela Gyorfi despre sărbătorile din familia ei, o poveste de viață care poate fi transpusă cu ușurință în film.

Daca ai nevoie să ȋți antrenezi starea de bine şi ai nevoie de ajutor, nu ezita să mă contactezi la contact@danapredu.com

Mă găsești și pe:

Facebook

Instagram

✅ LinkedIn 

✅ YouTube Te invit să te abonezi la canalul meu pentru a fi la curent cu cele mai interesante informații pentru o viață echilibrată şi împlinită.

Trăieşte în prezent. Creează-ţi succesul. Fii recunoscător.

Ne revedem pe facebook şi instagram, #traiesteviataacum

Sursa foto: pixabay, galeria personală